Lider de la 11 metri!** Pandurii – CFR 2-1

Lider de la 11 metri!** Pandurii - CFR 2-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandurii au câștigat aseară în fața campioanei, 2-1, grație a două lovituri de pedeapsă acordate de Balaj. Centralului i se poate imputa că le-a refuzat clujenilor alte două, în timp ce gorjenii sunt lideri cel puțin până la SteauaRapid

Maxim și Răduț au înscris de la punctul cu var pentru Pandurii

Aureolată de un succes de efect la Braga pe „Municipalul” săpat în munte, CFR-ul a coborât lângă Jiu, pe „Municipalul” din Gorj, pentru a se ocupa de obiectivul numărul unu în strategia clubului: titlul. Trei modificări a făcut Andone în primul „11” față de meciul din Portugalia, toate din cauze obiective, însă nu a schimbat și registrul tactic, preferând tot contraatacul. Campioana a stat cuminte în propria jumătate în fața unei echipe care revendică posesia indiferent de adversar, iar în atac a mizat tot pe perioada de maximă inspirație a lui Bastos. Și brazilianul a ieșit la rampă din start cu un serviciu deosebit pentru Bjelanovic, dar croatul nu este letal cu capul precum titularul obișnuit, Kapetanos. În schimb, are aptitudini artistice, fiindcă a pretins penalty după ce era să-l mutileze pe Lazar. Lipsit de suspendatul Voiculeț, Grigoraș și-a titularizat fiul în „patrula” din spatele vârfului Lemnaru, acesta semnând replica gazdelor la ocazii cu un șut în transversală de la 30 de metri. Andone l-a stresat pe Balaj permanent și nu a prins pauza pe bancă, ieșind din scenă într-un cor de huiduieli pe care Oltenia i-l mai oferea cândva la derby-urile Știința – Dinamo.

Viera, gafă suspectă
Meciul a pierdut coordonatele primei părți după ce Maxim a transformat un penalty imediat după pauză. Grigoraș junior i-a pus mingea pe var internaționalului, profitând de neatenția lui Sepsi. Campioana a răbufnit instant, dar cu ajutor de la fostul său jucător, Viera. Căpitanul pandurilor a gafat suspect și Bastos a speculat superb săptămâna de grație pe care a avut-o. Golul egalizator nu a liniștit partida, ci mai degrabă a aruncat-o în aer. Echipele s-au lungit, contrele au abundat, chiar dacă ocazii foarte mari nu au apărut. Insistența gazdelor, care n-au menajat o clipă campioana, le-a mai oferit încă o șansă de a intra în avantaj cu zece minute înainte de final. Mureșan s-a entuziasmat probabil prea tare după calificarea lui „U” Jolidon în Liga Campionilor la handbal și a făcut ceea ce la fotbal se numește henț, tocmai în propriul careu. Răduț și-a pierdut ieri permisul auto, dar nu și precizia, fiindcă a făcut 2-1 fără emoții, Grigoraș schimbând executantul inspirat. Finalul a însemnat mulți nervi, un nou penalty neacordat pentru oaspeți și eliminarea lui Cadu. Pandurii a reușit ceea ce Braga sau Basel nu au putut descifra, iar lângă Jiu s-au aprins torțe în cinstea noului lider.

În minutul 49, centralul Balaj a acordat corect lovitură de pedeapsă pentru gazde, după ce Alex Grigoraș a fost ținut în careu de Sepsi. În min. 64 însă, Balaj nu a dat nimic la un contact dintre Nicoară și Ungurușanu, deși s-ar fi impus penalty pentru CFR. În min. 79, centralul a mai acordat un penalty pentru gazde, corect, după ce Mureșan a făcut henț în careu. La ultima fază, CFR-ului i-a mai fost refuzat un penalty la contactul dintre Mamele și Camora

Acest bufon de arbitru nu va mai prinde meciuri în Europa
Arpad Paszkany, patron CFR Cluj

Partida a fost întreruptă în prima repriză timp de cinci minute deoarece portarul Lazar (foto)a necesitat îngrijiri medicale, după ce Bjelanovic l-a lovit în față cu balonul și i-a spart buza

Hațegan s-a recuzat
Meciul Pandurii – CFR Cluj a fost arbitrat aseară de Cristi Balaj, dar „centralul” din Baia Mare a reprezentat soluția de conjunctură, mai ales că sâmbătă seara fusese rezervă la „U” Cluj – Dinamo. Inițial, delegat a fost Ovidiu Hațegan, dar arădeanul a informat CCA cu o zi înaintea partidei că este accidentat și că nu poate fi prezent. Acesta s-a mai recuzat și de la Brașov – Steaua, în semifinala Cupei României în urmă cu două sezoane, dar și de la un CFR Cluj – Dinamo, în turul ediției 2008-2009 a Ligii I.

Ando, trimis în tribune
Nervi mulți, aseară, la Tg. Jiu. Iar pe finalul primei reprize au apărut și primele decizii drastice ale centralului Balaj. După ce a acordat un fault pentru gazde la un duel Lemnaru – Rada, arbitrul din Baia Mare a fost apostrofat de Ioan Andone. Balaj i-a făcut imediat semn „Fălcosului” să meargă în tribune, însă tehnicianul campioanei s-a conformat abia la intervenția celor de pe banca tehnică. Nu înainte de a-i adresa câteva cuvinte „de bine” lui Balaj.

INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIU LIVE TEXT AL MECIULUI


PANDURII: Lazar – Ungurușan, Viera, Mamele, Vlad – Nistor – Grigoraș, Maxim, Răduț, Ibeh – Lemnaru

Rezerve: Mingote, Rusu, Pleașcă, C. Cristea, Băcilă, Matulevicius, Boutadjine

CFR CLUJ: Felgueiras – Pinto, Cadu, Rada, Sepsi – Aguirregaray, Mureșan, Godemeche, Camora – Bastos – Bjelanovic

Rezerve: Stăncioiu, Maftei, L. Alberto, Nicoară, D. Valente, Kivuvu, Rui Pedro

Arbitri: C. Balaj, C. Nica, Ad. Ghinguleac

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Vrea să plece de la FCSB
Vrea să plece de la FCSB
Irina este tânăra care a murit fulgerător într-un tramvai din Iași. Ce au descoperit medicii legiști
Irina este tânăra care a murit fulgerător într-un tramvai din Iași. Ce au descoperit medicii legiști
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
După şase ani, din nou la FCSB? Cei doi atacanţi din Superliga doriţi de Gigi Becali:
După şase ani, din nou la FCSB? Cei doi atacanţi din Superliga doriţi de Gigi Becali: "Aşa vreau să joc,…
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a…
BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk 😢
BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk 😢
Mașinile blocate de la circulație în România. RAR nu le dă voie pe șosele. Nu treci de înmatriculare
Mașinile blocate de la circulație în România. RAR nu le dă voie pe șosele. Nu treci de înmatriculare
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după tragedie: „Mama lui nu ştie că a murit”
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Trei jucătoare românce nominalizate pentru echipa ideală EHF EURO 2024
Trei jucătoare românce nominalizate pentru echipa ideală EHF EURO 2024
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×